VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

5 km pentru sănătate la Promenada Inimilor

Cluburile Rotary din Iași continuă și în acest an proiectul național „Promenada Inimilor”, cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii, marcată în fiecare an pe 29 septembrie. 

„Promenada Inimilor” este un proiect menit să încurajeze activitatea fizică, cel mai simplu și eficient mod de a menține o inimă sănătoasă. 

Astfel, pe 5 octombrie, punctul de plecare al paticipanților în cursa de 5 km va fi de la Statuia lui Mihai Viteazul. Punctul de Finish va fi la Palatul Culturii. Pe traseu vor fi amenajate puncte de hidratare, măsurarea tensiunii arteriale, distribuire de tricouri, șepci, apă și fructe.

„Scopul proiectului este cel de conștientizare a populației, indiferent de categoria de vârstă, asupra importanței activității fizice în menținerea unei inimi sănătoase. Un număr zilnic de 5000 de pași reduce riscul bolilor cardiovasculare și contribuie la creșterea calității generale a vieții. Prin intermediul programului Promenada inimilor, program care se află la cea de-a XII-a ediție, dorim să promovăm atât mișcarea, cât și un stil de viață sănătos.” a declarat Prof. Univ. Dr. Florin Mitu, profesor de cardiologie, coordonatorul programului în județul Iași.

Statisticile spun că un român face infarct la fiecare 30 de minute. Bolile cardiovasculare sunt principala cauză de deces în România, iar prevenția începe cu pași mici, făcuți zi de zi. 

Evenimentul este deschis publicului larg, indiferent de vârstă, iar participarea este gratuită. Promenada Inimilor este organizată împreună cu Societatea Română de Cardiologie, Fundația Română a Inimii, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Societatea Studenților Mediciniști Iași, Primăria Municipiului Iași și Forumul Național de Prevenție,

Citește și: Iașul, în topul orașelor dinamice din Europa

Citește și: Primăria a alocat 500 de mii de lei pentru concertul de Sărbătorile Iașului

Vizitează și: Facebook VIVA FM Iași

Distribuie

Din aceeși categorie

5 km pentru sănătate la Promenada Inimilor

Iașul, în topul orașelor dinamice din Europa

Lansarea romanului „Capitalistul bolșevic”, de Florin Alistar, la Biblioteca Județeană Neamț

Atenţie la dioxidul de carbon acumulat în spaţiile închise unde mustul este pus la fermentat!

Știri sugerate