Dacă acceptăm cuvintele „in vino veritas”, adică „în vin stă adevărul”, atunci putem spune negreşit că românii vor spune adevărul şi numai adevărul de sărbători. De la Crăciun şi până la Sfântul Ion, românii vor bea între 30 şi 40 de milioane de litri de vin, potrivit estimărilor.
Masa de sărbătoare va fi completată şi cu 3,5 milioane de litri de tărie. Ceea ce ar însemna cu 50 % mai mult faţă de media consumului de alcool de la noi din ţară, într-o perioadă obişnuită.
Anul acesta, însă, pregătiţi-vă să scoateţi din buzunar mai mulţi bani pentru băuturile alcoolice. Acciza a crescut de la 750 la 1.000 de euro pe hecto-litru, iar asta se traduce printr-o scumpire la raft a produselor cu 30% – 40%.
Excepţie de la această regulă face doar vinul, iar producătorii se aşteaptă la vânzări mai bune. Vor scădea, însă, vânzările la băuturile spirtoase, de la aperitive la spumante, whisky şi lichioruri, potrivit specialiştilor. Atenţie, însă, alcoolul dăunează grav sănătăţii.
Leave a Reply