Instituția Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Bacău va fi prezentă, pe 7 octombrie, la Piatra Neamț, pentru a oferi audiențe și pentru a primi petiții.

Întâlnirile cu cetățenii vor avea loc între orele 9 – 12, la sediul Consiliului Județean Neamț.
Instituția recomandă celor interesați să se programeze, în prealabil, la telefon 0234.572.472.
De asemenea, pentru o desfășurare operativă, solicitanții sunt rugați să pregătească o cerere în care să descrie pe scurt problema semnalată.
Sunt necesare și documente justificative, în copie.
Avocatul Poporului este o autoritate publică autonomă și independentă față de orice altă instituție a statului.
Scopul său este apărarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice în relația cu autoritățile publice, asigurând un mijloc de protecție suplimentar pentru cetățeni.