VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

CSU Suceava – Politehnica Timișoara, în Liga Națională la handbal

În Liga Națională la handbal, CSU Suceava va întâlni, pe teren propriu, pe Politehnica Timișoara.

Partida va avea loc luni, 22 septembrie, de la ora 17.30, în sala LPS.

Meciul va fi transmis în direct pe PRO Arena.

După două etape, CSU Suceava ocupă ultimul loc în clasament, cu zero puncte, în timp ce timișorenii se clasează pe primul loc.

Eduard Iordachi (jucător CSU Suceava):
„Pot începe prin a spune că Timișoara este o echipă foarte puternică în acest sezon. Am văzut cu toții că s-au întărit foarte bine pe toate posturile. Noul lor antrenor este selecționerul naționalei României și, după cum știm, punctul lor forte este apărarea. Au o apărare foarte puternică, cu toți cei patru din zona centrală, jucători mari, masivi, care pot opri ușor acțiunile de unu la unu ale adversarilor.
Vom încerca să folosim punctele noastre forte, viteza și repunerile rapide, tranziția rapidă a mingii, și, bineînțeles, vom avea nevoie de mai multă inspirație la finalizare decât în meciurile trecute pentru a reuși un rezultat mai bun. Încă avem regrete după ultimele două partide. Cu Baia Mare am jucat bine doar o repriză, iar cu Vaslui am cedat pe final, când consider eu că și unele decizii ale arbitrilor au influențat mult rezultatul.”

Claudiu Lazurcă (jucător CSU Suceava):
„Cu siguranță, meciurile cu Timișoara nu mai sunt ca în anii trecuți. Este practic o echipă nouă, cu un antrenor nou, iar părerea mea este că anul acesta se vor bate pentru primele trei locuri. Va fi clar un meci greu, dar suntem pregătiți să dăm totul pentru fanii noștri.
Da, am început cu stângul acest campionat, dar le cer și prin acest interviu suporterilor să aibă răbdare cu noi, pentru că suntem o echipă tânără în acest sezon. Ne-au plecat jucători importanți – Darius Makaria, Leonard Ștefan, Vencel Csog – și este un an diferit față de cel trecut. Totuși, sunt sigur că la final de sezon atât noi, cât și suporterii vom fi bucuroși.”

Bogdan Șoldănescu (antrenor CSU Suceava):
„După fiecare meci, fie el pierdut sau câștigat, facem o analiză. Vrem să știm ce am făcut bine, ce am făcut mai puțin bine și ce putem corecta. La Vaslui a fost un meci disputat, echilibrat mult timp. Din păcate, în a doua repriză am rămas de două ori doar cu patru jucători pe teren, iar acest lucru le-a permis vasluienilor să se desprindă la patru-cinci goluri. Apoi ne-a fost greu să revenim. Jocul s-a desfășurat într-o atmosferă frumoasă, cu sala plină, aproximativ 1.500 de spectatori, ceea ce pentru tinerii noștri jucători a contat și poate a fost mai dificil.
Nu este ușor să faci pasul de la juniori direct la Liga Națională, cum se întâmplă acum cu mulți dintre băieți. De aceea este nevoie de răbdare. Am văzut și comentariile de pe rețelele sociale după meci. Știm că, prin natura meseriei noastre, suntem supuși și la laude, dar și la critici. Le acceptăm, atât timp cât sunt constructive și ajută echipa și munca noastră. Suporterii suceveni sunt obișnuiți cu rezultate bune, dar acum este o situație diferită.
Noi, ca staff, ne-am asumat faptul că vom da credit tinerilor. Nu putem avea aceleași obiective și rezultate cu o echipă relativ nouă. Dacă ne uităm, din cei care jucau mult în returul campionatului trecut, acum Răzvan Gavriloaia e folosit mai puțin, Codrin Radu lipsește, Claudiu Lazurcă abia a revenit după accidentare, Leonard Ștefan nu mai este, la fel și Darius Makaria și Vencel Csog. A fost decizia clubului să mizăm pe tineri și mergem înainte cu dorință și atitudine. Cred că s-a văzut asta și la Vaslui, chiar dacă ne-a lipsit experiența.
Eu cred că putem să ne luptăm cu Timișoara și să păstrăm punctele la Suceava. Au și ei slăbiciuni și momente de cădere în joc, de care sperăm să profităm. Împreună cu publicul nostru, cred că putem să facem față, chiar dacă pe hârtie ei sunt favoriți. Cu aceeași determinare și dorință de victorie ca la Vaslui, cred că vom avea șanse reale să câștigăm.”

Distribuie

Din aceeși categorie

Ronaldinho și legendele fotbalului mondial vin la Iași

Marș pentru străzi sigure și transport alternativ la Iași

1001CĂRȚI OBIECT” – expoziție vernisată astăzi, la Memorialul Ipotești

Un nou șantier s-a deschis în municipiul Botoșani!

Știri sugerate