VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Parcul auto al Societății de Transport Public Neamţ a ajuns la un total de 59 de vehicule electrice

Consiliul Județean Neamț a informat că parcul auto al Societății de Transport Public (STP) s-a mărit cu încă 18 autobuze electrice, ajungând astfel la un total de 59 de vehicule.

Noile autobuze și stațiile de încărcare aferente au fost achiziționate cu finanțare europeană PNRR, valoarea proiectului fiind de 13 milioane de euro.

Președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Harpa, a reamintit că, pe lângă acest proiect, administrația județeană a implementat deja alte două investiții importante: modernizarea autobazei STP Neamț și introducerea în circulație a 41 de autobuze electrice.

Astfel, valoarea totală a celor trei proiecte dedicate transportului ecologic se ridică la 38 de milioane de euro.

În prezent, autobuzele electrice circulă doar în municipiul reședință, însă planurile vizează extinderea rutelor către localitățile limitrofe: orașul Roznov și comunele Alexandru cel Bun, Gârcina, Săvinești și Dumbrava Roșie.

Distribuie

Din aceeși categorie

Atenționare meteorologică – Cod Galben pentru județul Iași

Autostrăzile Moldovei primesc finanțare europeană: România va accesa 16,6 miliarde de euro prin programul SAFE

Iașul schimbă circulația din zona Palatului Culturii printr-o finanțare de aproape 29 de milioane de euro

AUDIO – Ateliere gratuite de poveste și joacă, la Biblioteca Județeană Neamț

Știri sugerate