VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

A fost semnat contractul pentru documentația necesară reabilitării Muzeului George Enescu din Dorohoi

Muzeul Județean Botoșani anunță semnarea, în calitate de Beneficiar, a contractului de servicii având drept obiect elaborarea documentației tehnico-economice (fazele DALI, DTAC, DTOE, PTE) pentru realizarea obiectivului de investiții „Reabilitare Muzeul Memorial „George Enescu” și Anexă”, cu Asocierea S.C. Acicad New Expert S.R.L. – S.C. Via Pro It Consulting S.R. în calitate de Prestator. Demersul are loc în contextul finanțării nerambursabile accesate de Muzeul Județean Botoșani prin Timbrul Monumentelor Istorice coordonat de Institutul Național al Patrimoniului, parte a subprogramului „Case memoriale”/„Elaborarea documentațiilor tehnico-economice pentru intervenții asupra monumentelor istorice”.

Imobilul vizat de linia de finanțare avută în vedere este Casa Costache Enescu, care găzduiește în prezent Muzeul Memorial „George Enescu” din Dorohoi (Strada George Enescu, nr. 81). Monument istoric (cod LMI BT-II-m-B-01974) reprezentativ pentru patrimoniul local și regional, casa a fost construită în 1860, fiind achiziționată de către Costache Enescu, tatăl muzicianului George Enescu, în 1910, anul în care familia Enescu s-a mutat din satul Liveni în orașul Dorohoi. Aici, lui George Enescu i s-au amenajat două încăperi, în care marele muzician va locui și va crea în perioadele șederilor sale la Dorohoi. Având în vedere semnificația majoră a monumentului pentru biografia artistului, clădirea principală va traversa ample reparații între 1954-1957, la finalul cărora va fi inclusă în circuitul turistic național. 

Astăzi, Muzeul Memorial „George Enescu” din Dorohoi constituie un reper esențial pentru arealul cultural botoșănean, încorporând o colecție de peste 1.200 de piese de valoare patrimonială substanțială, inclusiv o suită de obiecte personale care au aparținut compozitorului (costumul de concerte, bagheta, două viori, cufărul de călătorie sau pianul). 

Distribuie

Din aceeși categorie

„Parada Personajelor de Poveste” revine la Botoșani de Ziua Copilului!

Campania „Detector pentru viață” a fost reluată în județul Botoșani: alte 498 de astfel de dispozitive vor fi instalate, gratuit, în locuințe

„Lumea minunată a copilăriei”, la Târgu Frumos – eveniment dedicat copiilor și părinților, pe 31 mai

Primarii trebuie să prezinte stadiul proiectelor finanțate prin PNRR și identificarea măsurilor pentru accelerarea implementării acestora

Știri sugerate