full screen background image

Donţu: “La Suceava, USL merge mai departe”

dontu 222   Preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PSD, senatorul Ovidiu Donţu, ne asigură că USL, în localitatea reşedinţă de judeţ, funcţionează în bune condiţii, chiar dacă mai există divergenţe pe diferite proiecte.

Donţu a făcut referire la ultimele declaraţii ale şefului liberalilor suceveni, deputatul Alexandru Băişanu, care a acuzat PSD şi PDL de “alianţă pe şmecherie şi pe bani publici”, cu trimitere la faptul că aleşii locali ai celor două formaţiuni politice au votat, ieri, pentru ca serviciul de distribuţie a energiei termice să fie preluat de la Termica şi încredinţat altui operator.

În cadrul emisiunii “Faţă în faţă”, realizată de Marius Cocoş şi difuzată ieri la Radio Viva FM, senatorul social democrat l-a sfătuit pe Băişanu să-şi schimbe consilierii personali pentru problemele legate de societatea Termica.

Donţu: “Eu vreau să vă asigur că USL, în municipiul Suceava, funcţionează şi pe mai departe.  A fost o preocupare la un proiect de hotărâre care viza un anumit lucru. Eu l-am rugat pe domnul Băişanu să renunţe la o parte din consilierii domniei sale pe problema Termica, pentru că îl duc în nişte situaţii imposibile. Dar nu e nicio problemă. Noi chiar şi aşa, cu această dezbatere pe o componentă publică, trebuie să mergem înainte, să ne ocupăm de termoficarea oraşului. Să găsim componentele la care ne înţelem toate partidele şi cele la care nu ne înţelegem. Eventual, acolo unde nu ne înţelegem, fiecare parte să-şi prezinte poziţia, şi electoratul să aleagă ceea ce are de ales.”

comments

comments




Leave a Reply

avatar