VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Grădina zoologică din Stroiești, închisă de autorităţi

Având în vedere incidentele recente privind funcționarea grădinii zoologice din Stroiești, la fața locului a fost efectuat un control la care au participat reprezentanții a 9 instituții cu atribuții în domeniu.

În urma neregulilor constatate, s-a luat decizia închiderii obiectivului din cauza lipsei autorizației de mediu.

Echipele de control au aplicat, de asemenea, două amenzi în valoare totală de 21.000 de lei pentru nerealizarea măsurilor impuse și pentru depozitări neconforme de deșeuri și ambalaje în incintă.

În perioada în care gradina zoologică este închisă, pentru toate animalele de acolo se va asigura un tratament conform, iar eventualele înstrăinări se vor efectua doar în baza condițiilor în vigoare, fiind interzisă orice formă de înstrăinare către persoane fizice sau juridice neautorizate.

Distribuie

Din aceeși categorie

Rețineri și amenzi în urma perchezițiilor de la Ștefănești

Modernizarea Drumului Vămii a intrat în linie dreaptă

Nu distrugeți prin ardere vegetația uscată: pericol de incendiu

Polițiști și elevi – mai mult decât parteneri pentru siguranța în școli

Știri sugerate