VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Stadiul autorizărilor sanitare și a securității la incendiu pentru unitățile de învățământ

Cu câteva zile înaintea începerii anului școlar, Inspectoratul Școlar Judeţean Suceava a prezentat stadiul autorizărilor sanitare și a securității la incendiu pentru unitățile de învățământ.

9 noi unități școlare au fost autorizate sanitar în vederea funcționării, iar 367 unități școlare (cu personalitate juridică și structuri arondate) dețin această autorizație.

Principalele cauze ale neautorizării sunt lipsa apei potabile și a rețelei de canalizare, factori specifici în funcție de zona de proveniență, amânarea demersurilor pentru a solicita autorizație, termene de remediere a unor probleme semnalate depășite și construcții noi neautorizate.

De asemenea, 127 unități școlare cu personalitate juridică din județul Suceava dețin autorizații pentru securitate la incendiu, iar 84 nu.

Lucrările de igienizare a tuturor spațiilor școlare, inclusiv a curților, sunt realizate în procent de 84%.

De menționat că, în noul an școlar, 39 de unități din județul Suceava vor funcționa cu clase relocate din cauza proiectelor de refacere și modernizare care se desfășoară.

Distribuie

Din aceeși categorie

Între contestații, întârzieri și speranțe: Moldova, în cursa pentru autostrăzi și dezvoltare

Gift-carduri furate și comenzi online ilegale: descinderi și rețineri în județul Iași

Evenimentul „Personalități nemțene cu remarcabile contribuții la dezvoltarea Grădinii Botanice din Iași, la 170 ani de la înființare”, la Biblioteca Județeană Neamț

Colegiul „Calistrat Hogaș” Piatra Neamț, instituție de referință în derularea proiectelor europene

Știri sugerate