VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

15 milioane de euro fonduri europene doar pentru drumurile județene și podurile afectate de inundații

15 milioane de euro fonduri europene, prin mecanismul RESTORE, doar pentru drumurile județene și podurile afectate de inundații.

Această sumă reprezintă doar o primă alocare urgentă, care poate fi accesată începând de zilele următoare.

„Așa cum uneori, asumat și bărbătește, am criticat anumite decizii, astăzi vreau să laud și lucrurile bune.

Îi mulțumesc public domnului ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, pentru că a reușit într-un timp record să activeze mecanismul european Restore.

Prin acest mecanism va fi alocată suma de 15 milioane de euro pentru refacerea drumurilor județene afectate în urma inundațiilor.

Acești bani reprezintă o primă tranșă pentru infrastructura rutieră.

Fondurile vor veni repede și vor putea fi folosite inclusiv pentru poduri, podețe și lucrări deja executate, cum este cazul reparațiilor din Pasul Puzdra.

După expertiza făcută de proiectanți, dacă va fi nevoie, suma va fi suplimentată.”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Şoldan.

Şoldan i-a mulţumit și directorului Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, Vasile Asandei, pentru sprijinul acordat încă din primele zile după dezastru.

Distribuie

Din aceeși categorie

Anunț finalizare implementare proiect ”Digitalizarea STIL MEDIA SRL” Cod SMIS: 318989

Anunț finalizare implementare proiect ”Digitalizarea STIL MEDIA SRL”

„Traducătorul – un scriitor ratat?” cu Steinar Lone și Lavinia Braniște ǀ Traducători și scriitori în dialog – episodul 8

Tabăra de mozaic Ipotești 2025

Știri sugerate