VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

„Un penel pentru credință” – Tabără de pictură religioasă la Mănăstirea Vorona

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, în parteneriat cu Primăria Comunei Vorona, organizează, în perioada 28 august – 2 septembrie 2025, la Centrul Cultural „Mihai Eminescu” Vorona, Tabăra de pictură religioasă „Un penel pentru credință” ediția a XXIX-a. 

Tabăra de pictură religioasă „Un penel pentru credință” este dedicată artei realizării icoanelor pe sticlă – o tradiție cu profunde rădăcini spirituale și artistice în cultura românească.

Pe parcursul celor șase zile, participanții vor lucra sub îndrumarea profesorului Alina Gavril, explorând tehnici tradiționale și etapele de realizare a unei icoane pe sticlă – de la desenul inițial și compoziție, până la aplicarea culorilor și accentuarea detaliilor. 

„Ceea ce cuvântul vestește prin auz, pictura arată prin culori.” – Sf. Teodor Studitul

Distribuie

Din aceeși categorie

„Parada Personajelor de Poveste” revine la Botoșani de Ziua Copilului!

Campania „Detector pentru viață” a fost reluată în județul Botoșani: alte 498 de astfel de dispozitive vor fi instalate, gratuit, în locuințe

„Lumea minunată a copilăriei”, la Târgu Frumos – eveniment dedicat copiilor și părinților, pe 31 mai

Primarii trebuie să prezinte stadiul proiectelor finanțate prin PNRR și identificarea măsurilor pentru accelerarea implementării acestora

Știri sugerate