VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

„Vremuri în care știrile sunt mai rapide decât gloanțele”, expoziție personală a artistului Pavel Brăila, la Memorialul Ipotești

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” găzduiește, în Sala de expoziții „Horia Bernea”, începând cu data de 20 august, până pe 15 septembrie 2025, expoziția personală a lui Pavel Brăila, „Vremuri în care știrile sunt mai rapide decât gloanțele”.

Vernisajul va avea loc pe 20 august 2025, ora 12:00, în prezența artistului.

Expoziția este alcătuită din picturi suspendate lucrate în tehnica acrilic pe ziare presate, împușcate cu pistol de calibrul 9 mm, prin care, artistul basarabean Pavel Brăila ilustrează, ororile, tensiunile și amplificarea agresiunii conflictelor care au loc în lume.  Ideea de la care a pornit artistul este că, pe computer sau telefon, oamenii văd știrile, însă, de la un punct, nu mai fac față volumului acestora. „Știrile vin atât de repede… Pe măsură ce citește ceva, a trecut, mereu e altceva nou. Evenimentele se derulează atât de repede peste tot în lume”, spune artistul. 

Expoziția conține și o instalație cinetică cu expunere parietală, care sugerează tensiunea dinaintea izbucnirii conflictului armat: două brațe cu mănuși de box se lovesc la fiecare 30 de secunde, evocând confruntarea și amplificarea agresiunii. 

  Expoziția este însoțită de o proiecție video intitulată „Fragile Podil”, 2018, 06:10 min, filmat în cadrul unei rezidențe la Kiev din 2018 organizată de CSM / Foundation Center for Contemporary Art. Video-ul „Fragile Podil” al lui Pavel Brăila este considerat una dintre cele mai delicate și puternice lucrări care descrie regiunea Podil, o zona de unde si-a început creşterea oraşul Kyiv. „Fragile Podil” funcționează și ca un  wake-up call pentru fiecare dintre noi care avem impresia că drama aceasta nu ne privește, că pacea și confortul noastru sunt puse deoparte, că noi putem să privim liniștiți cerul, fără să ne cutremurăm.     

Pavel Brăila (n. 1971, Chișinău) activează la Chișinău și Berlin.  Este absolvent al 1994 Universității Tehnice din Moldova (1994), deține Diploma Translator/Reviewer a Universității  de Stat din Moldova (1996). Are un masterat în arte vizuale (la Jan van Eyck Academie, 2001) și unul în film (Le Fresnoy, 2004).

De la mijlocul anilor 1990, a participat la numeroase expoziții internaționale de artă și festivaluri cu filme, video, instalații, fotografii și performance-uri. În 2003 Braila ajunge pe lista celor mai buni 100 de tineri artiști din lume, realizată de către editura Phaidon – Cream 3.

În 2005 artsitul prezintă prima s-a expoziție personală în Statele Unite la MIT LVAC în Cambridge, iar în 2007 prezintă instalația sa monumentală „Barons’ Hill” la Neue Nationalgalerie, Berlin.

În 2009 filmul său „Definitively Unfinished” a fost premiat la Festivalul de Film Internațional din Oberhausen. În 2011, Pavel Brăila a prezentat filmul „Chișinău – oraș greu de pronunțat”  la Galeria Art Point (Viena).

 În 2012, invitat de Technisches Museum Wien, creează tributul mașinii de scris –  tripticul „Ink Ribbon Fingerprints” –  un film, o instalație și un performance life.  În 2014 participă la Bienala Europeana Manifesta10 din Sankt Petersburg cu serie de performance-uri:  „Another Noon”, „Cold Painting”, „Golden Snow of Sochi”. 

În 2015 elaborează conceptului artistic „Shine the Light” a pavilionul Repuplicii Moldova la EXPO Milano. Este nominalizat pentru cel mai bun proiect în spațiul public  la „Idea TOP Awards” 2015 .

În 2017 este invitat pentru a doua oară la Documenta14 în Atena și Kassel, iar  la Bucuresti prezintă expoziția sa personala „New Years Dissections” (Galeria GAEP).

Printre cele mai recente proiecte sunt:  expoziția personală „Casa Mare” (Centrala, Birmingham, 2020), Expozițiile de group „Diversity United” (Berlin, 2021), „A war in the distance” (Neue Galerie, Graz, 2022), „General Alert” (ERSTE, Viena, 2022), Chronic desire – Timișoara /  Festivalul ”Steirischer Herbst” cu lucrarea ”Event Horizon” (2023), „Imagine Climate Dignity” Kunstlerhaus Viena (2025).

Lucrările lui Pavel Brăila au fost incluse în colecțiile permanente ale unor muzee precum: Boijmans Museum în Rotterdam, TATE gallery London, The Renaissance Society in Chicago, Kölnischer Kunstverein, Köln; Palazzo delle Stelline, Milan;  Sammlung Essl, Klosterneuburg; Royal College of Art Galleries, London; Moderna Museet, Stockholm, Stedelijk Museum Schiedam, KIASMA Helsinki etc.

Distribuie

Din aceeși categorie

Succes pentru elevii de la „Vocalis Music School”, la Festivalul Internațional „Volare” Piatra Neamț

În Piatra Neamţ, continuă lucrările de amenajare a centrelor destinate persoanelor cu dizabilități

27.000 de vizitatori la Cetatea de Scaun a Sucevei, în perioada Festivalului Medieval

Elev nemţean, medaliat de bronz la Olimpiada Internațională de Științe ale Pământului

Știri sugerate