VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Sediul viitoarei Direcții Silvice Moldova Centru ar putea fi în județul Neamț

În urma consultării publice inițiate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pentru proiectul de hotărâre a Guvernului privind organizarea și funcționarea Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, Consiliul Județean Neamț își exprimă poziția de păstrare a Direcției Silvice Neamț ca entitate de sine stătătoare sau – în cazul unei reorganizări – stabilirea sediului viitoarei Direcții Silvice Moldova Centru în județul Neamț.

Conducerea administrației județene spune că această poziție este susținută de rezultate economice, tehnice și sociale de importanța strategică a fondului forestier administrat și de rolul de bună practică pe care Direcția Silvică Neamț îl are la nivel național.

De altfel, Direcția Silvică Neamț se situează pe locul al doilea la nivel național (după cea din județul Suceava) la indicatori tehnici și financiari.

În primul semestru al acestui an, profitul brut al instituției a fost de 52 de milioane de lei.

Direcția Silvică Neamț administrează 211.000 de hectare de pădure și gestionează Parcurile Naționale Cheile Bicazului-Hășmaș, Vânători-Neamț și Ceahlău.

Instituția întreține 1.400 de kilometri de drumuri forestiere și are în administrare 11 depozite permanente cu vânzare transparentă.

Distribuie

Din aceeși categorie

31 de agenți de poliție proaspăt absolvenți își încep activitatea în Iași

AUDIO – Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică de la Sasca Mică nu va fi închis

Şedință de lucru la Prefectura Suceava, dedicată siguranței elevilor și calităţii mediului educațional

Dr. Alexandru Pătrașcu a promovat concursul pentru funcția de manager al Spitalului Județean Neamț

Știri sugerate