VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Echipamente sportive noi pentru 120 de copii din municipiul Roman

Inspectoratul de Poliție al Judeţului Neamț, în parteneriat cu Primăria Roman și Asociația Rareș-Marian, au oferit echipamente sportive noi pentru 120 de copii din municipiu, în cadrul proiectului „Toți copiii sunt buni”.

Acțiunea a avut loc în mai multe zone ale orașului, incluzând strada Fabricii, unde 60 de copii au primit aceste daruri, iar alți 60 de beneficiari provin din alte cartiere.

Inițiativa nu se limitează la sprijin material, ci continuă un demers început în urmă cu câțiva ani, prin care polițiștii s-au implicat activ în susținerea copiilor prin activități educative, recreative și sportive.

Potrivit organizatorilor, rezultatele sunt deja vizibile, atât în performanțele sportive, cât și în creșterea încrederii acestor tineri în forțele proprii.

Reprezentanții proiectului subliniază că acest tip de parteneriat arată cum solidaritatea și implicarea comunității pot produce schimbări durabile în viața copiilor.

Distribuie

Din aceeși categorie

Între contestații, întârzieri și speranțe: Moldova, în cursa pentru autostrăzi și dezvoltare

Gift-carduri furate și comenzi online ilegale: descinderi și rețineri în județul Iași

Evenimentul „Personalități nemțene cu remarcabile contribuții la dezvoltarea Grădinii Botanice din Iași, la 170 ani de la înființare”, la Biblioteca Județeană Neamț

Colegiul „Calistrat Hogaș” Piatra Neamț, instituție de referință în derularea proiectelor europene

Știri sugerate