VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Activități preventive dedicate copiilor și adolescenților aflați în taberele organizate în județ

Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Neamț, împreună cu cei din cadrul Biroului Siguranță Școlară, au continuat activitățile preventive dedicate copiilor și adolescenților aflați în taberele organizate în județul Neamț.

Activitățile au avut un caracter educativ și interactiv, abordând teme de actualitate precum prevenirea victimizării minorilor în diverse situații, siguranța în mediul online, siguranța rutieră, delincvența juvenilă, prevenirea violenței și a faptelor de bullying și prevenirea traficului și consumului de droguri.

Polițiștii au desfășurat aceste activități atât în cadrul taberelor private și de stat, cât și în cadrul programului „Taberele din pridvorul satului”, organizat de Arhiepiscopia Iașilor.

Copiii din taberele de la Oglinzi și Durău, precum și cei din parohiile Vărsărești, Sf. Teodora – Dărmănești, Poloboc, Netezi, Sf. Dimitrie Basarabov – Piatra Neamț, Boboești și Tașca au avut ocazia să interacționeze direct cu polițiștii, să afle informații utile și să participe la activități adaptate vârstei lor.

Distribuie

Din aceeși categorie

Doi pompieri ieșeni reprezintă România la GRIMPDAY 2026, una dintre cele mai dificile competiții de salvare din lume

Avertisment pentru ieșeni și apicultori: începe o nouă etapă a campaniei de dezinsecție în tot orașul

193 de milioane de lei pentru exproprierile de pe traseul Autostrăzii A8 Moțca–Iași–Ungheni

IMM România: Costurile serviciilor și ale combustibililor continuă să pună presiune pe mediul de afaceri

Știri sugerate