VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

ALCOOLUL, ENERGIZANTELE ȘI ȚIGĂRILE NU TE FAC MARE


În această după-amiază, jandarmii aflați în dispozitivul de asigurare a ordinii și siguranței publice la Festivalul ,,Zilele Nordului” din Poiana Teioasa, orașul Darabani, au desfășurat activități în cadrul campaniei de informare ,,Adolescență fără alcool, energizante și țigări!”, adresată atât personalului localurilor publice și vânzătorilor din unitățile comerciale, cât și tinerilor cu vârsta mai mică de 18 ani.
Obiectivele urmărite în cadrul campaniei sunt prevenirea și combaterea vânzării/oferirii cu titlu gratuit de băuturi alcoolice, băuturi energizante sau produse din tutun către minori, precum și conștientizarea riscurilor consumului acestora de către minori asupra sănătății și dezvoltării fizice și psihice.
Activitățile de informare și de distribuire a pliantelor preventive vor fi organizate până la finalul lunii august, în zonele de competență ale structurilor operative ale inspectoratului, precum și la manifestările publice la care este permisă comercializarea băuturilor alcoolice, a energizantelor și țigărilor.
În conformitate cu prevederile Legii nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în vederea verificării împlinirii vârstei de 18 ani a cumpărătorilor și consumatorilor care solicită vânzarea, respectiv servirea băuturilor alcoolice/energizante sau a produselor din tutun, membrii personalului localurilor publice și vânzătorii din unitățile comerciale au obligația de a solicita consultarea actelor de identitate ale acestora, iar în cazul neîndeplinirii acestei obligații, pot fi sancționați cu amendă de la 10000 de lei la 30000 de lei.

Distribuie

Din aceeși categorie

Privé Fashion Events revine pe 18 septembrie

POLIȚIȘTII DE SIGURANȚĂ ȘCOLARĂ – ACTIVITĂȚI PREVENTIVE DESFĂȘURATE LA FESTIVALURILE ÎN AER LIBER

Zilele Nordului 2025: 13.000 de participanți, 100 de evenimente și o nouă demonstrație a faptului că orașele se schimbă prin cultură

Nouă operații de transplant renal în șase zile la Iași

Știri sugerate