Beneficiarii investiţiilor finanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală(FEADR) din Regiunea de Dezvoltarea Nord–Est au încasat în perioada ianuarie-octombrie 2013 peste 101,32 milioane de euro, reprezentând plăţi efective pentru susţinerea proiectelor derulate, anunţă Mihai Moraru, directorul executiv al Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare rurală şi Pescuit(OJPDRP) Suceava.
Potrivit lui Moraru, judeţul Suceava se află pe primul loc din acest punct de vedere, cu plăţi în valoare totală de 27,12 milioane de euro.
Şeful OJPDRP Suceava susţine că, în ceea ce priveşte proiectele aferente PNDR, se mizează pe creşterea până la peste 98% a gradului efectiv de absorbţie a fondurilor europene nerambursabile.
“Obiectivul în ceea ce priveşte implementarea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 are în vedere depăşirea pragului de absorbţie de 98%, la finalul exerciţiului financiar aferent perioadei de implementare”, a precizat Moraru.
Leave a Reply