VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Planul Roșu de Intervenție activat în urma unui accident rutier pe DN 17

10 persoane au fost implicate, astăzi, într-un accident rutier la ieșirea din Șcheia spre Gura Humorului, pe Drumul Național 17, după „zidul morții”, între un autoturism și un microbuz.

ISU Suceava a activat Planul Roșu de Intervenție, intervenind cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD, o autospecială de transport victime multiple și o autospecială de stingere.

În sprijin, au fost trimise și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță.

Din totalul de 10 persoane, 6 (3 adulți și 3 copii, toți conștienți și cooperanți) au primit îngrijiri medicale la fata locului.

Ulterior, toate cele 6 persoane, conştiente şi cooperante, dar cu diverse traumatisme, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, pentru investigaţii suplimentare și tratament de specialitate.

Distribuie

Din aceeși categorie

Omagiu adus lui Mihai Eminescu la Iași. Evenimente literar-muzicale și interdisciplinare dedicate poetului național

Târgul de Carte Botoșani 12- 14 iunie 2026

Zilele Eminescu- Program duminică, 14 iunie

Moldova nu mai așteaptă să i se ofere oportunități. Începe să și le construiască singură

Știri sugerate