VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Pompier nemţean, decorat cu Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne

Un pompier din județul Neamț a fost decorat cu Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne, în cadrul Galei Aniversare 163 de ani desfășurată la Muzeul Național de Artă din București.

Sergent major Denis Habic, subofițer operativ al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț, a fost recompensat pentru curajul, prezența de spirit și profesionalismul de care a dat dovadă în mai multe intervenții desfășurate în afara serviciului.

Pe 13 aprilie, aflat în timpul liber, pompierul a intervenit prompt la un incendiu izbucnit într-o locuință, reușind să evacueze o persoană aflată în stare gravă și aplicând manevre de resuscitare până la sosirea echipajelor specializate.

De asemenea, în luna martie, el a acordat primul ajutor calificat victimelor unui accident rutier.

Distincțiile Ministerului de Interne reflectă recunoașterea meritelor celor care, prin faptele lor, servesc cu devotament siguranța publică și sprijinirea semenilor.

Distribuie

Din aceeși categorie

Scriitoarea Ana Blandiana, onorată la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași cu titlul de Doctor Honoris Causa

Bazinul de înot din Pașcani așteaptă avizele finale pentru a fi preluat de clubul sportiv

Șoldan speră că lucrările la șoseaua de centură Gura Humorului și la terminalul nr. 3 de pasageri al Aeroportului Suceava vor începe în acest an

Contrabandă cu băuturi, oprită la Stânca

Știri sugerate