Un bărbat în vârstă de 67 de ani, din localitatea Petricani, județul Neamț, a fost salvat de echipa de neurochirurgi de la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași, după ce a ajuns la unitatea medicală într-o stare critică.
Pacientul nu mai putea vorbi, iar mișcările membrelor erau aproape complet absente. În urma investigațiilor, medicii au descoperit o tumoră cerebrală uriașă, de aproximativ 10 cm, o formațiune care îi punea viața în pericol.
Tumora a fost extirpată în totalitate, iar la doar 24 de ore de la intervenție pacientul a început să vorbească din nou și să-și miște mâinile și picioarele. „A fost o intervenție complexă, de durată, care a solicitat la maximum profesionalismul, precizia și dedicarea echipei noastre de neurochirurgi.” au declarat reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași.
Potrivit celor relatate de prof.dr. Lucian Eva, manager al Spitalului Clinic de Urgențe „Prof. Dr. N. Oblu” Iași, intervenția a fost una dificilă.
Citește și: Trafic fluidizat pe Strada și Șoseaua Păcurari
Citește și: Final spectaculos la Concord Iași Open. Urmează o săptămână de tenis de calitate feminin
Vizitează și: Facebook VIVA FM Iași