Doza de educaţie (DDE) – A fi director de școală n-a fost niciodată simplu. Dar din 1 septembrie 2025, devine și mai clar: directorul nu mai e doar un lider, ci și profesor cu normă aproape întreagă, om de hârtii, ordonator de credite și – cel mai adesea – când toți ceilalți au plecat spre case, voluntar în slujba ideii că „școala poate mai mult”.
Conform noilor prevederi din proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare, directorii vor putea fi degrevați de cel mult 30% din norma didactică. Cu alte cuvinte, acum vei preda 14 ore. Iar în restul de 30%, te ocupi de tot: contracte, achiziții, raportări, controale, inspecții, evaluări, grile, planuri, bugete, solicitări cu termen „ieri” și, desigur, zâmbete. Căci zâmbetul directorului e parte din imaginea instituției.
Iar plata cu ora? Permisă doar dacă predai pe un vârf de munte sau într-un sat fără semnal. În rest, rămâne o activitate exotică, bună de pus la dosar… nu și pe fluturașul de salariu.
De pe scaunul de director – de multe ori și scaun în care consiliez mai mici sau mai mari, și de contabilitate, și de negociere de criză – încep să mă întreb mai apăsat dacă idealismul meu nu e, de fapt, o formă de romantism profesional. Să vrei să transformi o instituție, să inspiri o echipă, să motivezi colegi, elevi și părinți, în timp ce ai 14 ore de predat și 1.400 de hârtii de semnat… pare un scenariu de testare a rezistenței psihice.
Dar nu renunțăm. Pentru că sper că în inima fiecărui director bate nu doar un cronometru administrativ, ci și o inimă de profesor care încă mai crede în educație.
Dragi colegi directori: dacă tot suntem oamenii-orchestră ai sistemului, măcar să avem grijă să nu ne scurtcircuităm. Când ți se cere să faci totul în 30%, fă acel 30% cu demnitate, cu echilibru și, mai ales, fără să-ți pierzi umorul. Pentru că, da, uneori, e singura degrevare reală care ne mai rămâne.
prof. Maria Adriana Nichitean
