Iașul este primul județ din țară la Evaluarea Națională. Iașul a atins cea mai mare rată de promovare și cele mai multe medii de 10 din țară la rezultatele inițiale pentru acest examen.
Inspectoratul Școlar Județean Iași a centralizat rezultatele înregistrate de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională în perioada 23 – 25 iunie.
Dintre cei 6574 de candidați prezenți, 5565 de candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5, ceea ce înseamnă o rată de 84,65 %, mai mare decât media națională care este 83,1%.
Dintre aceștia, 7 candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece). Astfel, Iașiul este județul cu cel mai mare număr de note de 10.
Trei elevi care au obținut media 10 provin de la Colegiul Național, Iaşi, doi de la Colegiul Național „Emil Racoviţă”, Iaşi, un elev de la Colegiul „Richard Wurmbrand”, Iași, și unul de la Liceul „Profesor Mihai Dumitriu”, Valea Lupului.
Municipiul București întrece Iașul totuși. În Capitală, 29 de elevi de clasa a VIII-a au obținut media maximă.
Când vine vorba de notele de la probe, Iașul stă foarte bine. La proba de Limba și literatura română, 22 de candidați au fost notați cu 10. Iar la proba de Matematică 74 de candidați au obținut nota maximă.
Conform calendarului, rezultatele inițiale au fost deja publicate. Astfel, procesul de vizualizare a lucrărilor continuă și în zilele de 4 și 5 iulie, între orele 14 și 18.
Între 6 și 9 iulie se vor soluționa contestațiile, iar pe 10 iulie vor fi afișate rezultatele finale. Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor. În aceeași măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul să depună contestație. Rezultatele finale vor fi afișate joi, 10 iulie.
Citește și: Marca și palmaresul Politehnicii Iași s-au întors în Copou
Citește și: Rezultatele la Evaluarea Națională au fost publicate
Vizitează și: Facebook VIVA FM Iași