VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Semnal de alarmă pentru IMM-uri, în legătură cu noile măsuri fiscal-bugetare

Comunica de presă

Federația pentru Inovare și Competitivitate Sustenabilă în IMM-uri (FICSIMM) trage un semnal de alarmă în legătură cu noile măsuri fiscal-bugetare propuse de Guvern. Organizațiile afirmă că măsurile vor afecta disproporționat întreprinderile mici și mijlocii, deja vulnerabile într-un context economic instabil:

„IMM-urile nu trebuie să plătească prețul dezechilibrelor bugetare. Avem nevoie de politici echilibrate, nu de ajustări bruște care lovesc în cei mai fragili actori economici”, a declarat Mirabela Miron, președinta FICSIMM.

Potrivit analizei organizației, creșterea TVA-ului, a accizelor și a altor impozite indirecte va avea un impact direct asupra costurilor de operare ale IMM-urilor, afectând în lanț atât prețurile finale, cât și cererea. Companiile mici, fără capitaluri de rezervă și fără puterea de negociere a marilor jucători, riscă scăderea activității, pierderea locurilor de muncă sau chiar închiderea.

Cele mai expuse sunt microîntreprinderile din HoReCa, servicii, comerț local, producție artizanală și industrii creative -– sectoare care asigură o mare parte din ocuparea forței de muncă și din diversitatea economică regională.
Totodată, FICSIMM atrage atenția că supraimpozitarea băncilor ar putea conduce la scumpirea creditelor, afectând accesul la finanțare pentru investiții și capital de lucru –- un risc major pentru companiile aflate în curs de dezvoltare.

În plus, majorarea impozitului pe dividende reduce atractivitatea investițiilor în afaceri românești și descurajează reinvestirea profitului, într-un moment în care capitalizarea companiilor ar trebui încurajată, nu penalizată.

În acest context extrem de dificil, accesul la fonduri europene nerambursabile reprezintă o alternativă reală și sustenabilă la politica fiscală axată pe creșteri de taxe. În loc să împovărăm suplimentar mediul de afaceri, România ar trebui să simplifice urgent și radical mecanismele de accesare a acestor resurse. IMM-urile, start-up-urile și chiar actorii din zona non-profit au nevoie de proceduri clare, termene previzibile și cerințe administrative adaptate capacităților reale ale beneficiarilor. În lipsa unei reforme profunde a sistemului actual, miliarde de euro riscă să rămână neutilizate, în timp ce guvernul caută venituri din suprataxare.

FICSIMM atrage atenția că accelerarea absorbției fondurilor europene nu este doar o chestiune de oportunitate, ci o urgență macroeconomică. România are la dispoziție peste 80 de miliarde de euro până în 2029, însă blocajele birocratice, lipsa de personal calificat și fragmentarea instituțională frânează implementarea. Este esențial ca guvernul să flexibilizeze mecanismele de programare, contractare și implementare, să introducă trasee rapide (fast track) pentru proiectele cu impact economic dovedit și să ofere sprijin real beneficiarilor în etapa de implementare. În acest fel, fondurile europene pot deveni principalul motor de investiții, fără a fi nevoie de sacrificii suplimentare din partea contribuabililor:

„Este momentul ca România să treacă de la promisiuni la acțiuni concrete. Fără acces rapid, clar și echitabil la fondurile europene, antreprenorii nu vor putea susține tranziția economică. IMM-urile nu cer favoruri – cer condiții decente pentru a construi viitorul acestei economii”, a menționat Ana-Maria Icătoiu, vicepreședinta FICSIMM.

Organizația denunță și lipsa unui dialog real între autorități și mediul de afaceri.: Potrivit FICSIMM, pachetul de măsuri a fost anunțat fără consultarea structurilor reprezentative asociative relevante ale IMM-urilor și fără o evaluare serioasă a impactului.

În acest context, FICSIMM propune o serie de măsuri menite să reducă presiunea fiscală asupra microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii:
• protecție fiscală temporară sub forma eșalonărilor, a scutirilor sau a unor plafoane diferențiate;
• perioade de tranziție pentru implementarea măsurilor;
• claritate legislativă prin norme de aplicare și calendar publicate din timp;
• sprijin pentru digitalizare și conformare fiscală;
• un mecanism de monitorizare și ajustare a politicilor în funcție de efectele reale asupra IMM-urilor.

„IMM-urile sunt coloana vertebrală a economiei românești, nu o povară de care să scăpăm prin taxe suplimentare. Este momentul ca Guvernul să le trateze ca parteneri strategici și nu ca o sursă de venit la buget pe termen scurt”, a subliniat Mirabela Miron.

FICSIMM își exprimă deschiderea de a contribui activ la conturarea unor politici publice responsabile, care să echilibreze nevoia de sustenabilitate fiscală cu protejarea antreprenorilor care susțin economia locală.

Citește și: Dr. Cătălina Ionescu, noul director interimar al Spitalului de Copii Iași

Citește și: Pompierii din Iași au gestionat 67 de intervenții într-o singură zi

Distribuie

Din aceeși categorie

Sute de amenzi într-o singură zi

Iași, județul cu cele mai multe note de 10 la Evaluarea Națională

Marca și palmaresul Politehnicii Iași s-au întors în Copou

Crucea Roșie Filiala Iași sărbătorește 149 de ani

Știri sugerate