VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

A fost inaugurată creșa din anexa Văleni a municipiului Piatra Neamț

Attila Cseke, ministrul Dezvoltării, a inaugurat ieri creșa din anexa Văleni a municipiului Piatra Neamț, investiție începută în anul 2022.

Însoțit de primarul Adrian Niță, prefectul Adrian Bourceanu, inspectorul general școlar Ionuț Ciocoiu și de reprezentantul Consiliului Județean, Vlad Grigorean, ministrul a vizitat noua investiție, condus de directoarea creșei.

Unitatea are o capacitate de 40 de locuri, fiind o clădire cu consum de energie aproape de zero.

Construcția este dotată cu panouri solare și fotovoltaice, asigurând astfel necesarul de energie și apă caldă din surse regenerabile și dotată cu pompe de căldură.

Aceasta cea de-a doua creșă nouă construită prin Programul Guvernamental „Sf. Ana” la Piatra Neamț, după cea din spatele Sălii Polivalente, inaugurată tot în prezența ministrului.

Ambele investiții au o valoare cumulată de 6 milioane de euro.

Distribuie

Din aceeși categorie

ANUNȚ FINALIZARE PROIECT Actualizarea tehnologiiIor IT in cadrul firmei AUTODEL HOLDING SRL

Criza Occidentului

(AN)ORGANIC: Cum ne adaptăm la AI între emoție, muncă și identitate

Expoziție cu vânzare de minerale și bijuterii la Iași: intrare liberă la „Mineral Expo”

Știri sugerate