VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Expoziția „George Enescu în județul Neamț”, la Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană Neamț organizează expoziția „George Enescu în județul Neamț” – autografe inedite George Enescu și prietenii săi din colecția Fabian Anton.

Evenimentul are loc în spațiul expozițional de la parterul Corpului A al bibliotecii, în perioada 25 iunie – 9 iulie.

Vernisajul va fi urmat de proiecția unui documentar despre George Enescu și de lansarea cărții „George Enescu la Văratec” – convorbiri cu academician Zoe Dumitrescu Bușulenga de Fabian Anton.

Printre exponate se vor afla scrisori inedite ale lui Enescu, Camille Saint-Saëns, Giacomo Puccini și Charles Gounod, precum și o emisiune filatelică semnată în original.

De asemenea, vor fi expuse o fotografie cu autograf a lui Yehudi Menuhin, două cărți poștale inedite cu Haricleea Darclée, precum și un afiș de concert semnat George Enescu și Ion Voicu.

Totodată, vor fi aduse în atenție publicații referitoare la George Enescu din colecțiile speciale ale Bibliotecii Județene Neamț.

Distribuie

Din aceeși categorie

Scriitoarea Ana Blandiana, onorată la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași cu titlul de Doctor Honoris Causa

Bazinul de înot din Pașcani așteaptă avizele finale pentru a fi preluat de clubul sportiv

Șoldan speră că lucrările la șoseaua de centură Gura Humorului și la terminalul nr. 3 de pasageri al Aeroportului Suceava vor începe în acest an

Contrabandă cu băuturi, oprită la Stânca

Știri sugerate