VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Atletul Casian Marius Laza, dublu campion pe zona Moldovei

Sâmbătă și duminică, la Iași, s-a desfăşurat Campionatul Național de Copii 1,2,3 și 4 pe zona Moldovei, în Copou, pe Stadionul „Emil Alexandrescu”.

Organizatori au fost Federația Româna de Atletism și Asociația Județeana de Atletism Iași.

La competiție a fost prezent și sportivul dornean Casian Marius Laza, care a obținut două medalii de aur, în probele de 800 de metri și 1.500 de metri, la categoria Copii2 Under 13.

Dupa acest rezultat, sportivul s-a calificat la finala de Campionat Național, care va avea loc în perioada 1-2 iunie, la Bucureşti.

Antrenorul Cristian Prâsneac ne a declarat: „Sunt încântat de evoluția sportivului meu. Are câteva luni de când l-am descoperit și sper ca, prin ambiția lui, să ajungă un atlet care să se impună la competiți naționale și internaționale.”

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2024/05/20/spitalul-suceava-va-fi-renovat-energetic/

Distribuie

Din aceeși categorie

12 oferte pentru proiectarea și execuția tronsonului 3 al Autostrăzii A8, segmentul Târgu Neamț – Iași – Ungheni

Iașul va primi ambulanțe noi până la finalul acestui an

Un alt tramvai Bonzankaya din cele 18 ajunge la Iași

USV a fost gazda conferinței naționale „Poliția locală: trecut, prezent și perspective” – un dialog constructiv despre evoluția și rolul Poliției locale în comunitate

Știri sugerate