VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Peste 4.000 de liceeni suceveni s-au înscris la examenul de bacalaureat

4.123 de liceeni suceveni s-au înscris la examenul de bacalaureat, care va începe, mâine, cu proba scrisă la limba și literatura română.

Următoarele probe vor avea loc miercuri – cea obligatorie a profilului, vineri – proba la alegere și luni 16 iunie ( acolo unde este cazul ) – proba la limba și literatura maternă.

Probele încep la ora 9:00, accesul candidaților în săli fiind permis, în baza unui act de identitate valid, până la ora 8:30.

Pentru rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen.

Pe durata desfășurării probelor, toate sălile de examen sunt supravegheate audio-video.

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții (cumulat):

  • susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  • obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obținute la probele scrise).

Primele rezultate vor fi afișate pe 20 iunie, după care vor urma contestațiile, iar pe 30 iunie vor fi cunoscute rezultatele finale.

În această săptămână, având în vedere că anul școlar nu s-a încheiat, elevii din 27 de licee din județ, unde se organizează bacalaureatul, vor face cursuri online.

Este vorba despre licee din Suceava, Fălticeni, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Siret, Gura Humorului, Vicovu de Sus, Dumbrăveni și Cajvana.

Distribuie

Din aceeși categorie

Mai multe metode de plată pentru accesul în Parcul Național Ceahlău

Echipa națională de volei feminin se pregătește la Piatra Namț

Sprijin suplimentar de la DSU pentru Broșteni

Un parlamentar European cere activarea Mecanismului de Protecție Civilă al UE pentru gestionarea inundațiilor din județele Neamț și Suceava

Știri sugerate