VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Conferinţa „Suceava – identitatea românească în comunitatea europeană „

În organizarea Institutului de Studii Populare, luni, în sala mică a Casei de Cultură din Suceava, a avut loc conferința „Suceava – identitatea românească în comunitatea europeană”, la care au participat circa 150 de persoane.

În cadrul evenimentului, au susţinut dizertații Teodor Baconschi (fost ministru al Afacerilor Externe al României), care a făcut o radiografie a actualităților externe,Sever Voinescu, cu o serie de citate patriotice și o concluzie că trebuie un dozaj perfect între liberalism și patriotism şi
prof. univ. dr. Adrian Papahagi, cu o dezbatere despre egalitarism și cum trebuie privit și primit acest egalitarism.

 

Relu Gavril-Ursache

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2024/05/13/truffle-and-wine-la-ferma-sava-din-partestii-de-jos/

Distribuie

Din aceeși categorie

Serile Filmului Românesc, ediția cu numărul 16 dedicată femeilor

Festivalul Internațional „Vacanțe Muzicale”, la Piatra Neamţ

Valentin Ciobanu a obținut o nouă victorie în cadrul Campionatului Național de Off-Road

Studenții de la FIA, premiați la faza națională a concursului Ecotrophelia

Știri sugerate