Arbitrajul comercial în sprijinul mediului de afaceri

Camera de Comerț și Industrie Neamț a organizat seminarul Arbitrajul comercial în sprijinul mediului de afaceri, susținut de avocatul Ștefan Deaconu, președintele Curții de Arbitraj Comercial Internațional.

Evenimentul s-a bucurat de participarea a 35 persoane, reprezentanți ai mediului de afaceri, avocați, juriști și alți profesioniști interesați de soluționarea alternativă a litigiilor comerciale.

În cadrul seminarului, Ștefan Deaconu a prezentat aspecte esențiale ale arbitrajului comercial, punând accent pe criteriile și condițiile necesare calității de arbitru al Curții; avantajele arbitrajului față de justiția clasică, rolul clauzei arbitrale în contractele comerciale și tendințele globale în domeniul arbitrajului comercial.

De asemenea, a adus amănunte despre regulile de procedură arbitrală și adaptarea acestora la nevoile mediului de afaceri; posibilitatea conexării dosarelor arbitrale și  derularea procesului de judecată arbitrală și particularitățile acestuia comparativ cu litigiile clasice.

Participanții au apreciat caracterul interactiv al prezentării și au adresat întrebări privind aplicabilitatea practicilor de arbitraj, ceea ce a condus la un schimb valoros de idei și experiențe.

Distribuie

Din aceeși categorie

Restricții de circulație cu ocazia Festivalului Sporturilor Iași

Spitalele și farmaciile deschise în județul Iași de Rusalii

Calitatea aerului din județul Iași s-a îmbunătățit

Campania „Detector pentru viață” a fost reluată în județul Botoșani: alte 500 de astfel de dispozitive vor fi instalate, gratuit, în locuințe

Știri sugerate