VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

AUDIO – Primăria Suceava nu mai acordă despăgubiri pentru demolarea garajelor

Posesorii garajelor dărâmate din Suceava nu vor primi despăgubiri

Primarul municipiului Suceava, VASILE RÎMBU, consideră că vremea garajelor construite pe domeniul public a trecut și că orașul trebuie curățat de aceste construcții inestetice.

În ședința de miercuri a Consiliului Local, el a avut un mesaj critic în acest sens, solicitând chiriașilor să nu se opună demolării acestora.

Primăria Suceava a început demolarea garajelor de pe domeniul public cu cele de pe strada Ștefan Tomșa și din zona Bebelușul – Zamca.

Dacă pe timpul administrației ION LUNGU se acordau despăgubiri posesorilor de garaje, în prezent primarul VASILE RÎMBU a sistat asemenea plăți.

Distribuie

Din aceeși categorie

AUDIO – Spitalul de Neurochirurgie din Iași, la nivelul marilor centre europene prin investiții în tehnologie

Proiectil exploziv descoperit într-o grădină din Mogoșești-Siret. Pirotehniștii ISU Iași au intervenit de urgență

Concurs Panifcom „Gustul poveștilor din Moldova”

Târgul de ceramică „CUCUTENI – 5000” revine în Copou. Ediția a 56-a va reuni meșteri olari din întreaga țară

Știri sugerate