România va pregăti soldaţi din Republica Moldova în cadrul unui proiect comun cu ministerul Apărării de peste Prut. Pentru început, în jur de 30 de militari moldoveni vor avea acces în unităţile de învăţământ şi pregătire din România.
Decizia vine într-un moment în care armata moldoveană a cerut ajutorul experţilor români şi în evaluarea armamentului uzat şi a restructurării cadrelor militare.
Piloţii moldoveni sunt primii pe listă. Militarii de peste Prut vor învăţa cot la cot cu soldaţii noştri. Avantajul este că o mare parte din tehnica folosită la antrenament de ambele tabere este cea rusească.
„Piloții de la Academia forțelor aeriene să se pregătească în instituții de învățământ românesc și în continuare militari moldoveni să beneficieze de pregătire în unități românești”, a spus Mircea Duşa ministrul Apărării Naţionale.
În mai puţin de două luni, un pluton de artilerie din Republica Moldova va sosi în România. Instrucţia comună va fi făcută într-un poligon de aici. În plus, autorităţile moldovene au cerut ca experţi militari români să ajute în inspecţia armamentului aflat în depozitele lor.
6500 de militari fac parte în acest moment din armata vecinilor moldoveni, stagiul militar este obligatoriu şi durează un an. Până acum, 57 de ofiţeri care se află la conducerea armatei din Republica Moldova au absolvit cursurile Universităţii Naţionale de Apărare din Bucureşti.
Leave a Reply