Zilele Campusului „Tudor Vladimirescu” se desfășoară până sâmbătă, 24 mai, în inima campusului TUIAȘI. La a V-a ediție, organizatorii au pregătit un program consistent care să distreze studenții înainte de sesiunea din vară.
Ieri a avut loc evenimentul TUIASI JOBS Drive-Thru, unde studenții au interacționat cu firme din domeniul tehnic. a urmat Garden Party, Crosul TUIASI și un concurs de Beer Pong, fără alcool. Seara, studenții au urmărit aer liber finala UEFA Europa League. Urmează zile pline pentru studenții implicați ca voluntari dar și pentru cei care participă la eveniment.
Azi, pe lângă evenimentele de ieri ce sunt zilnice, are loc și TUIAȘI Open Days, la care participă 500 de elevi în turul facultăților. Tot în această seară are loc și concertul mult așteptat de studenți în fiecare an. De la ora 19:00 vor cânta în deschidere artiști locali, urmează Gașcă Chitară Grozăvești și mult așteptatul The Motans.
Vineri, 23 mai, ziua începe cu un schimb de experiență. 100 de studenți vor fi selectați pentru a vedea cum este să lucrezi în cadrul Companiei PHINIA România. Seara se va încheia cu două petreceri: cea de încălzire va avea tematică anii `80, iar finalul, deja devenit tradiție, va fi marcat de Colorful Campus, cea mai mare petrecere studențească organizată în aer liber.
Ultima zi, cea de sâmbătă, 24 mai, va fi organizată o competiție de Calisthenics, Crosul TUIAȘI, la care va fi prezent Tony Saik. La această competiție vor fi oferite și premii.
Festivalul este organizat în fiecare an de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași.





Sursa Foto: TUIAȘI
Citește și: Expoziție de fotografie contemporană la Borderline Art Space
Citește și: Teatrul Național, apel pentru salvarea Teatrului CUB