Asociația „DOWN ACTIV” Moldova în parteneriat cu Clubul Sportiv „SPORTURI ADAPTATE” Botoșani, Direcţia Judeteana pentru Sport și Tineret Botoşani și Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al judeţului Botoşani, organizează duminică, 19 martie 2023, începând cu ora 12.00, în sala de sport a Școlii Gimnaziale nr. 11 Botoșani, Concursul „Dezvoltare prin sport – ȘTAFETA PRIETENIEI” pentru a marca Ziua Mondială a Sindromului Down, care se sărbătorește în fiecare an pe 21 martie.
După o întrerupere de 3 ani, din cauza situației create de virusul SARS COV2, competiţia revine și urmăreşte creşterea importanţei sportului, mişcării fizice, activităţilor recreative în viaţa persoanelor cu nevoi speciale, dezvoltarea armonioasă, atingerea potențialului maxim de dezvoltare, bunăstarea și buna dispoziție a copiilor şi tinerilor cu dizabilități, îmbunătăţirea stării de sănătate şi creşterea progresivă a calităţii vieţii sportivilor cu abilităţi scăzute, posibilitatea practicării diferitelor forme ale exerciţiului fizic şi a sportului, acoperind astfel trebuinţele multiple specific persoanelor cu dizabilităţi şi anume: MIŞCARE, COMUNICARE şi INTEGRARE în SOCIETATE. Prin acest demers, organizatorii îşi propun să schimbe atitudinea societăţii faţă de persoanele cu Sindrom Down prin învăţarea modului corect de a interacţiona cu aceştia, încurajarea prieteniilor între copii, înţelegerea şi acceptarea diferenţelor între oameni.
Concursul „Ştafeta Prieteniei” se va desfăşura pe echipe, având în componenţă un tânăr cu Sindrom Down, un elev și un pompier. Concurenţii îşi vor dovedi abilităţile sportive la proba: atletism – ștafeta.
Asociația „DOWN ACTIV” Moldova este o organizație neguvernamentală, non-profit, apolitică și independentă, înființată în anul 2013, care își propune prin intermediul tuturor activităților desfașurate progresul, dezvoltarea armoniasă, atingerea potențialului maxim de dezvoltare, bunăstarea și buna dispoziție a persoanelor cu dizabilități.
Asociația și-a propus ca misiune principală promovarea incluziunii sociale și cresterea calității vieții persoanelor cu dizabilități, în vederea depășirii situațiilor de dificultate, prevenirii și combaterii riscului de excluziune socială, prin o mai bună integrare socială și profesională.
Vă recomandăm să citiți și:
Lotul 3 al Drumului Strategic a fost recepționat