Doza de educaţie (DDE) – Săptămâna aceasta, elevii români au început testările PISA. Nu, nu e vorba de o probă sportivă și nici de o olimpiadă de matematică pentru premianți. E un fel de „RMN educațional” care se face o dată la trei ani și care arată cât de bine se descurcă adolescenții cu gândirea, nu cu memorarea. Cât pot înțelege, analiza și aplica ceea ce au învățat.

Pe scurt: cât de pregătiți sunt pentru viață.

PISA nu întreabă în ce an a murit Ștefan cel Mare, ci dacă știi să citești un grafic sau să înțelegi o opinie diferită de a ta. Nu te întreabă câte pagini ai memorat, ci dacă poți folosi informația în contexte noi. Și tocmai de aceea, ne cam sperie.

Pentru că, în școala românească, gândirea critică e, de multe ori, o formă de rebeliune. Dacă un elev pune o întrebare incomodă, e catalogat drept obraznic. Dacă cere o explicație în plus, e văzut ca plictisitor.

„Așa se face!” e încă un argument. Și când „așa se face” devine normă, curiozitatea moare. Iar când curiozitatea moare, învățarea devine o formalitate.

Ne place să spunem că vrem tineri inteligenți, dar când gândesc pe cont propriu îi suspectăm de aroganță. Nu-i încurajăm să caute, ci să repete.
Nu-i întrebăm ce cred, ci ce a spus profesorul. Ori tocmai asta măsoară PISA: nu ce au reținut elevii, ci ce au înțeles din lumea în care trăiesc.
Testarea PISA nu e doar despre elevi. E o oglindă pentru noi toți. Arată cum funcționează școala, familia, societatea. Ne oferă un diagnostic, nu o sentință.

Poate că e momentul să începem să ne întrebăm ce învățăm, nu doar cât. Să ne preocupe mai puțin notele de pe foaie și mai mult capacitatea copiilor de a înțelege lumea.

Pentru că într-o lume în care informația e peste tot, cheia nu e să știi tot. Ci să știi ce să faci cu ceea ce știi.

prof. Maria Adriana Nichitean