VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Ziua Informării Preventive, la sediile subunităților ISU din județ

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava organizează astăzi „Ziua Informării Preventive”, la sediile tuturor subunităților din județ, unde porțile vor fi deschise pentru public între orele 9 – 15.

De asemenea, vor fi organizate puncte de informare preventivă în zonele marilor centre comerciale din municipiul reședință.

Cu acest prilej, pompierii militari vor desfășura instruiri, lecții deschise și exerciții la sediile unor instituții publice și a unor unități de învățământ din județ.

Informații detaliate despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile pot fi obținute prin accesarea platformei fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Distribuie

Din aceeși categorie

CNIR poate semna contractul pentru ultimul tronson al A8 Iași – Ungheni. Contestațiile au fost respinse

Municipiul Iași câștigă „Mărul de Aur” 2026 – una dintre cele mai importante distincții din turism

PET EVENT revine la Iași. Două zile dedicate animalelor de companie în Grădina Palas

Fonduri europene de 265 de milioane de euro pentru energie regenerabilă în agricultură și industria alimentară

Știri sugerate