full screen background image

Se redeschide Casa Universitarilor din Iași

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a recepţionat lucrările de reabilitare şi modernizare a Casei Universitarilor. Imobilul este şi monument istoric.

Casa Universitarilor a reintrat în posesia Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iaşi la data de 16 aprilie 2015. Un an mai târziu universitatea a început demersurile pentru reabilitarea clădirii. Acum, în 2022, UAIC a recepţionat lucrările de reabilitare şi modernizare a imobilului care este şi monument istoric.

Lucrările, care au durat aproape trei ani, au constat în restaurarea integrală atât a clădirii principale, cât și a anexelor, grădinii și pivniței. De asemenea, s-au recondiționat cei doi stâlpi de la intrarea din str. Toma Cozma, dar și împrejmuirea din fier forjat. Investiţia depăşeşte suma de 11 milioane de lei, fondurile fiind alocate din bugetul universităţii.

Contractul de executare a lucrărilor a fost semnat la data de 1 noiembrie 2019, iar în aceeaşi lună au demarat lucrările.

Casa Universitarilor din Iaşi are un singur etaj şi şapte încăperi, anexe de aproximativ 600 metri pătraţi, hrube în suprafaţă de aproximativ 200 metri pătraţi şi aproape 5.000 metri pătraţi de grădină.

În hrube şi la fundaţia Casei Universitarilor s-au făcut importante descoperiri arheologice. Au fost scoase la iveală vestigiile unei noi construcţii cu o vechime de peste 200 de ani.

Rectorul UAIC, Tudorel Toader, a declarat recent că după ce va fi redată în folosinţă, Casa Universitarilor îşi va menţine destinaţia anterioară.

La etaj vor fi desfăşurate activităţi didactice, ştiinţifice şi culturale, prin faptul că vor avea loc susţineri de doctorate, conferinţe, lansări de carte, alte manifestări ştiinţifice. Parterul, terasa exterioară şi hrubele vor constitui locuri pentru banchetele de absolvire, de revedere pentru comunitatea Alumni UAIC, de servit masa, de socializare”, a spus rectorul.

Vă recomandăm să citiți și:

Clădirile importante din Iaşi nu vor mai fi iluminate după miezul nopţii

Primii pași pentru Centura Podu Iloaiei, Iași

comments

comments