Doza de educaţie (DDE) – La finalul săptămânii trecute, de Ziua Europei, unii au arborat steagul, alții l-au uitat într-un colt de balcon. În școli, s-au ținut discursuri cuminți, iar în societate – discuții aprinse despre alegeri, lideri și viitor. Undeva, printre toate astea, rămâne o realitate mai tăcută, ce poate părea un detaliu, dar spune multe: România încă nu a introdus în manualele de liceu evenimentul istoric al aderării la Uniunea Europeană. După 18 ani.
Elevii încă învață din manuale scrise când România abia bătea la poarta UE. Curriculumul e vechi, iar predarea istoriei recente stă, de multe ori, pe umerii unui profesor care trebuie să suplinească lipsa cu inițiativă, să repare cu suflet ceea ce statul uită să actualizeze. Și mă întreb acum… Cum să simtă un adolescent beneficiile apartenenței europene, dacă nici măcar nu știe cum am ajuns aici?
Noroc că există profesori care nu se mulțumesc cu ce li se dă. Care transformă lecția rigidă într-un dialog viu despre ce înseamnă, de fapt, Europa pentru noi. Folosesc resurse digitale, dezbateri, documentare, chiar experiențele personale ale elevilor. Acolo unde statul tace, ei vorbesc. Clar, documentat și cu rost.
Pentru că altfel, rămânem cu o generație care votează fără să înțeleagă de ce e importantă apartenența la o comunitate de valori. O generație expusă la narative toxice despre „străini care ne dictează”, fără să înțeleagă câte uși ne-au fost deschise, tocmai pentru că am ales acest drum european.
Poate că adevărata lecție a Zilei Europei nu se ține într-o oră festivă, ci în fiecare oră în care un profesor alege să nu ignore realitatea. Să o spună, chiar și când manualul tace.
Europa nu e doar o destinație de city break sau o sursă de fonduri. Este, pentru România, spațiul care a trasat conturul modernității noastre. Drepturile, libertățile, mobilitatea, cooperarea. Iar dacă vrem ca viitoarele generații să prețuiască toate acestea, trebuie mai întâi să le explicăm. Clar. Cu sens. Și cu o minimă actualizare.
Altfel, riscăm să ne trezim europeni doar pe hârtie. Iar hârtia, știm bine, nu ține loc de conștiință.
prof. Maria Adriana Nichitean
