Casa de Pensii Neamț anunță că, pentru seria de tratament balnear care începe cu data de 30 iunie, a primit 61 de bilete

Lista cererilor aprobate poate fi verificată atât la sediul Casei de Pensii din Piatra Neamț, cât și pe pagina de internet a instituției.
Până la această dată, sunt înregistrate 3.280b de cereri de acordare a unui bilet de tratament balnear pentru anul în curs, pentru primele 4 serii fiind valorificate 251 de bilete de tratament.
Pentru anul 2026 va fi asigurat în unitățile de tratament balnear proprietate a Casei Naționale de Pensii Publice un număr maxim de 50.890 de locuri la tratament balnear, ce vor fi repartizate pe maximum 18 serii de tratament, la acest număr de bilete urmând a se adăuga biletele de tratament balnear contractate cu alți operatori economici interesați.
Ridicarea biletelor de tratament balnear alocate se va realiza numai după informarea telefonică, la data stabilită, de luni până vineri, între orele 8:30 – 13.