Doza de educaţie (DDE) – Când e vorba de evaluare… aproape de fiecare dată ies scântei. Nu doar atunci când ne gândim la elevi, ci bineînțeles și la profesori.
După cum știți, prim-ministrul Marcel Ciolacu a propus ca profesorii din România să fie evaluați anual pe o platformă online, cu analize ale performanței elevilor și feedback de la colegi și directori. Unul dintre liderii sindicali din educație, la care a ajuns scânteia, s-a inflamat nițel și a dat o replică nu tocmai subtilă, acestei inițiative: „Dacă tot vrem să evaluăm sectorul bugetar, să înceapă cu politicienii. Să-i evaluăm și pe ei, că și noi îi plătim, nu?”. Deși sună ca o glumă, poate nici propunerea asta nu este lipsită de sens și n-ar fi rău să evaluăm și performanța celor care iau decizii, deși mă îndoiesc că feedback-ul va fi unul constructiv.
Revenind însă la evaluarea profesorilor, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ a spus recent că profesorii nu au nimic împotrivă să fie evaluați, dar că această evaluare trebuie să fie „extrem de obiectivă și bine cuantificată”… Doar că ținând seama de context, de faptul că la finalul zilei de muncă a profesorului nu numărăm piulițe sau măsurăm calitatea metrului de stofă… lucrurile par din nou destul de complicate.
Deși feedback-ul clar și echitabil ar fi de dorit, cum să-l obținem? Chiar dacă părea o idee bună aceea ca profesorii să fie evaluați anual pe o platformă online, riscurile evaluării făcute de elevi și părinți, rămân. Un profesor excelent ar putea primi un feedback negativ din partea elevilor care nu sunt tocmai prieteni cu cartea sau din partea acelor părinți care nu au nicio idee despre ce înseamnă să predai chimie la liceu, dar știu exact cum ar trebui să arate lecțiile de matematică.
În afara identificării riscurilor, domnul Hăncescu a venit și cu o soluție: evaluarea să fie realizată de specialiști din cadrul inspectoratelor școlare, care să înțeleagă într-adevăr specificul fiecărei discipline. Așadar, un profesor de matematică ar trebui să fie evaluat de cineva care știe cu adevărat ce presupune să predai ecuații, nu de un inspector care ar putea să fie la fel de pierdut ca un elev la primul test de algebra… Mă gândeam că și soluției aceasta i se vor găsi hibe de către unii profesori…
Dacă ar fi să trag o concluzie… evaluarea profesorilor este necesară, dar trebuie să fie realizată cu respect și cunoștințe de specialitate. Nu este suficient să ai o platformă online și câțiva algoritmi. Este esențial ca cei care evaluează să fie bine pregătiți, iar procesul să fie transparent și echitabil.
Și dacă tot e sezonul discuțiilor despre evaluări, poate ar trebui să le amintim politicienilor că, înainte să ajungă la evaluarea profesorilor, ar putea să înceapă, ca un model de bună practică, cu propria lor evaluare.
prof. Maria Adriana Nichitean