Dragilor, nu degeaba se spune că ce-i frumos trece repede! Nu știu unde vom fi noi peste 30 de ani, dar știu că ei erau la început de drum în urmă cu 30 de ani, puneau bazele a ceva frumos, care avea să aducă ulterior profesionalism, bucurie, dăruire. Ați auzit de ei cu siguranță pentru că, deși nu se laudă, nu am avut cum să nu observăm lucrurile bune pe care le fac. Mă refer la ASCOR (Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români – Filiala Iași). Marchează aniversarea de 30 de ani nu oricum, ci prin crâmpeie din povestea lor, așezate într-o carte intitulată „ASCOR Iași la 30 de ani (1990-2020)”. Elisabeta Ifrim a discutat despre asta cu Emanuel Buta, fost președinte ASCOR Iași. Puteți asculta interviul integral aici:
ASCOR Iaşi s-a înfiinţat la 14 octombrie 1990 din iniţiativa unui grup de studenţi de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Universitatea Agronomică din Iaşi, cu sprijinul şi binecuvântarea Prea Fericitului Daniel, patriarhul României, la aceea vreme mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.