Tineri de la Asociația Sportivă “Bucovina Dance Studio” au realizat marți, 27 octombrie, un flashmob în curtea Spitalului Județean de Urgență “Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Scopul dansatorilor a fost acela de a încuraja cadrele medicale să nu cedeze în perioada următoare. Totodată, aceștia au dorit să le mulțumească pentru tot ceea ce fac pentru pacienții spitalului.
Tinerii au dansat aproximativ cinci minute și în fața Spitalului Vechi, dar și în fața Serviciului de Ambulanță Județean Suceava. Inițiativa dansatorilor a fost apreciată de cadrele medicale sucevene, care au mulțumit la rândul lor pentru gestul frumos. Clipurile video au devenit rapid virale pe rețelele de socializare și au strâns mii de comentarii bune sau mai puțin pozitive.
Vlad Palamariu, vicepreședinte “Bucovina Dance Studio” și antrenor de dans sportiv, a stat de vorbă cu Ada, la matinalul ”Dimineți Animate”.