Veste bună pentru locuitorii cartierului CUG 2 din Iași. Lacul care poartă același nume va fi amenajat într-un spațiu modern și prietenos, anunță municipalitatea.
Astfel, este vizată o suprafață de 5.200 de metri pătrați, iar valoare investiției se ridică la 7.34 milioane de lei, TVA inclus.
Lacul CUG 2 va avea pontoane de lemn cu balustrade iluminate cu LED, iar zona va fi dotată și cu mobilier urban. Totodată, vor fi montate pavele antialunecare pentru zonele pietonale și vor fi amenajate și piste de biciclete separate de pietoni prin spații verzi.
Zona va fi utilată și cu iluminat ambiental și de siguranță, inclusiv spoturi pe traseele dedicate bicicliștilor.
Totodată, zona de agrement va fi prevăzută cu zone de relaxare, cu mobilier urban și gardene care delimitează spațiile. Nici cei mici nu au fost uitați: municipalitatea a anunțat și amenajarea unui loc de joacă modern, cu finisaj de tartan, echipa cu leagăne, tobogane sau gropi de nisip.
„Va fi un colț de natură și relaxare pentru ieșeni. Proiectul urmărește crearea unui spațiu urban funcțional și estetic, care să ofere condiții excelente pentru plimbare, sport și recreere”, transmite municipalitatea ieșeană.
Citește și: Piețele alimentare, închise pentru curățenia de primăvară
Citește și: Inspectoratul Teritorial de Muncă a aplicat sancțiuni
Vizitează și: Facebook VIVA FM Iași