VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Managerul Spitalului Judeţean Suceava a demisionat

Dr. Alexandru Calancea a anunţat că, în data de 19 martie 2025, a înaintat Consiliului Județean Suceava solicitarea de încetare a contractului de management al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, începând cu data de 24 martie 2025.

„În perioada mandatului deținut am avut privilegiul să coordonez alături de echipa managerială activitatea spitalului cu profesionalism și dedicare, având ca obiectiv principal dezvoltarea unității sanitare și îmbunătățirea calității serviciilor medicale oferite pacienților.

Împreună cu echipa coordonată de mine, am făcut ca, spitalul să treacă printr-o serie de transformări menite să optimizeze fluxurile medicale, am modernizat infrastructura și am consolidat colaborarea dintre cadrele medicale și autoritățile sanitare.

Prin această decizie consider că este momentul pentru o schimbare în conducerea instituției și pentru continuarea dezvoltării acesteia sub o nouă viziune managerială.

Pe această cale îmi exprimă recunoștința față de întregul colectivul medical și administrativ, față de Consiliul Județean Suceava, precum și față de mass media pentru sprijinul acordat în îndeplinirea obiectivelor manageriale.”, a declarat dr. Calancea.

Conducerea spitalului sucevean va fi asigurată, interimar, de dr. IONUȚ JURCHIȘ.

Distribuie

Din aceeși categorie

Întâlnire între președintele CJ Suceava și președintele Consiliului Regional Schwaben

Donație importantă pentru Facultatea de Infornatică a UAIC

Forumul Economic Regional Moldova, la Vatra Dornei

Expoziția „Cămăși și podoabe tradiționale”, la Muzeul Satului Bucovinean

Știri sugerate