Doza de educaţie (DDE) – Astăzi am o veste care pe unii i-ar putea face să zâmbească, pe alții să ridice o sprânceană, gândind că baba se piaptănă în timp ce politica arde, dar pe mine chiar mă mulțumește.
Începând de săptămâna aceasta, Palatul Cotroceni va fi deschis publicului. Și chiar dacă ar putea părea o glumă ardelenească deschiderea aceasta – având în vedere atitudinea vechiului președinte – nu e! Grădina și interiorul Palatului vor putea fi vizitate de toți cetățenii, ca semn de „respect pentru populație” așa cum afimă președintele interimar.
Respect sau nu… e chiar de… „bonton”. Aș zice că suntem „norocoși” să fim incluși în agenda prezidențială, având în vedere că în vechiul spirit nemțesc- exclusivist, Palatul Cotroceni era mai mult un „turn de cleștar” decât o instituție accesibilă celor care contribuie la existența lui. Deci s-a schimbat ceva!
Cum se va materializa toată această deschidere? În fiecare weekend, de vineri până duminică, între orele 10 și 18 noi, „marea masă a cetățenilor”, vom avea acces gratuit în curtea Palatului. Cu fanfara cântând în fundal și cu fântânile din grădina interioară mai mult ca niciodată pregătite pentru oaspeți. În cazul în care sunteți destul de curioși să vedeți Holul de Onoare, Salonul Ambasadorilor sau Sala Unirii, pregătiți-vă să scoateți și niște bani din buzunar.
Până la urmă, un bilet pentru a vizita aceste „zone sacre” ale puterii nu poate decât să ne amintească de prețul adevărat al transparenței, nu-i așa?
Și dacă vă întrebați cum va funcționa accesul – păi, ca la un concert rock: se dau „brățări de acces” la intrare. În fine… sper ca, pe lângă faptul că ne vom clăti ochii cu lucrurile frumoase ținute sub cheie de domnul Iohanis (și asta nu doar în timpul lungilor vacanțe pe bani publici, pe meleaguri exotice) să simțim în mod real și un aer proaspăt de transparență. Sau măcar o briză ușoară de… „respect” pentru cetățeanul de rând.
Chiar așa… de ce să nu ne bucurăm de această oportunitate? Poate că va fi mai ușor să începem să regăsim încrederea în instituțiile statului, chiar dacă acest lucru începe cu un pas minuscul: accesul liber la Palat.
Închei, gândindu-mă în spiritul cârcotaș al românului, că banii adunați de la vizitatori n-or ajunge iar în achiziționarea de cherosen, ci în scopuri mai bune.
prof. Maria Adriana NIchitean