VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Trei obiective turistice vor fi realizate pe Drumul Talienilor

Consiliul Județean Suceava și Primăria Mălini se vor asocia în vederea construirii unui punct de belvedere, a unei porți tradiționale și a unei parcări pe Drumul Talienilor, în Pasul Stânișoara.

Consiliul Județean – în calitate de lider de asociere – va organiza procedurile de achiziție publică pentru serviciile de proiectare și execuție a lucrărilor și va asigura finanțarea, iar Primăria Mălini va pune la dispoziție terenul pe care se vor realiza cele 3 obiective.

După finalizarea investiției, Consiliul Județean va preda către Primărie aceste investiții.

Punctul de belvedere, poarta tradițională și parcarea vor fi construite în perspectiva finalizării lucrărilor de modernizare a Drumului Județean 209 B – numit și Drumul Talienilor – care străbate munții Stânișoarei și face legătura între județele Suceava și Neamț.

Distribuie

Din aceeși categorie

Sală de jocuri deschisă, fără personal de supraveghere, cu acces liber inclusiv pentru minori — descoperită în urma controalelor dispuse de prefectul județului Botoșani

Elemente de muniție descoperite la Breazu, în timpul unor lucrări agricole. Intervenție a pirotehniștilor din Iași

Calendarul complet al marcajelor rutiere în Iași: lucrări etapizate pe cartiere până la final de iunie

Moțiunea de cenzură a fost votată de 281 de parlamentari. Guvernul Bolojan a căzut

Știri sugerate