VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

AUDIO – Managerul Spitalului Suceava are rezerve în privința amplasării viitorului sediu al Facultății de Medicină

Managerul Spitalului Clinic Județean Suceava, ALEXANDRU CALANCEA, are serioase rezerve în privința amplasării viitorului sediu al Facultății de Medicină USV în curtea spitalului.

El a declarat postului nostru de radio că principalul neajuns ar fi încărcarea unei zone și așa aglomerate.

CALANCEA a acceptat că activitatea universitară este “deosebit de importantă pentru comunitate”, dar a apreciat că proiectul amplasamentului “poate fi modificat în urma dezbaterilor”.

Potrivit proiectului, viitorul sediu al Facultății de Medicină Suceava – o clădire cu 8 niveluri – se va construi în curtea Spitalului Județean, în partea dinspre Serviciul de Ambulanță.

Distribuie

Din aceeși categorie

CNSC a admis contestația Viarom Construct la licitația pentru centura Sud Podu Iloaiei

Drept la replică Ax Perpetuum și Techbolide

AUDIO – Universitatea „Petre Andrei” din Iași își extinde oferta educațională cu trei proiecte noi

150 de insule ecologice inteligente, nefuncționale la Iași: sistemul informatic promis de Ministerul Mediului întârzie

Știri sugerate