VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Târgul ce transmite tradiția mărțișorului revine în Piața Unirii

Cea de-a X-a ediție a evenimentului ”Mărțișor – Simbol și Tradiție”, se va desfășura în perioada 27 februarie – 2 martie. Târgul de mărțisoare va avea loc în Piața Unirii din Iași. 

În cadrul târgului, vizitatorii vor găsi mărțișoare tradiționale la standurile meșterilor populari, și obiecte specifice fiecărui meșteșug, care pot constitui cadouri de primăvară.

La târg, meșterii prezenți și specialiștii Muzeului Etnografic al Moldovei vor organiza și ateliere educaționale pentru copii. Aceștia vor povesti și exemplifica pe înțelesul celor mici legendele și tehnicile confecționării mărțișorului tradițional.

”Timp de patru zile, invităm publicul să se bucure de o atmosferă sărbătorească, dar și de lucru și de comunicare între generații, pentru că vom povesti despre obiceiurile și tradițiile noastre strămoșești, prin intermediul semnificației mărțișorului tradițional și a tehnicilor de confecționare a acestuia”, a declarat Silvia Cozmîncă, președinta Asociației ”ART-Meșteșugurile Prutului” Iași.

Peste 30 de meșteri populari din Moldova și din alte zone etnografice ale țării, precum și din Republica Moldova și Ucraina vor fi prezenți la ediția din acest an a târgului din Piața Unirii. 

Mărțișorul este simbol tradițional românesc inclus în lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității – UNESCO.

Foto: Ilinca Vornicu

Citește și: https://vivafm.ro/stire/2025/02/19/palatul-culturii-100-ani-activitate/

Citește și: https://vivafm.ro/stire/2025/02/18/opera-nationala-romana-iasi-unda-verde/

Vitează și: https://www.facebook.com/vivafmiasi

Distribuie

Din aceeși categorie

Incendiu cauzat de un generator electric la Maternitatea „Cuza Vodă”

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat mâine pe șapte străzi din Iași

Absolvenții de la UMF Iași depun azi Jurământul lui Hipocrate

1.758 persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani, în perioada ianuarie-iunie  2025

Știri sugerate