VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Parteneriat instituțional pentru prevenirea delincvenției juvenile

Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani, prinBiroul Siguranța Școlară, împreună cu Penitenciarul Botoșani și Serviciul de Probațiune Botoșani, continuăîn anul școlar 2024 – 2025 campania ”ADOLESCENȚĂ FĂRĂ DELINCVENȚĂ!”.

Campania se desfășoară cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani și are drept scop informarea și conștientizarea elevilor din învățământul liceal, cu privire la efectele și riscurile asociate adoptării unui comportament delincvent.

Adaptat atribuțiilor și competențelor proprii, factorii instituționali menționați prezintă elevilor participanți în cadrul sesiunilor de informare/dezbatere, aspecte legate de consecințele juridice, sociale și/sau psihoemoționale asociate comiterii de infracțiuni și urmărilor acesteia, noțiunea și limitele răspunderii penaleîn perioada minoratului, etc..

În cadrul activităților, elevii interacționează cu persoane aflate în detenție, acestea din urmă participând la sesiunile de informare prin grija reprezentanților Penitenciarului Botoșani.

Astăzi – 12 februarie, activitățileau fost găzduite de Liceul Tehnologic ”Elie Radu” Botoșani, participând peste 50 de elevi și cadre didactice, iar la întâlnire au luat parte inclusiv reprezentanți ai Consiliului Județean al Elevilor Botoșani.

Distribuie

Din aceeși categorie

Videt a deschis cel mai mare showroom de optică din Moldova

Admitere USV 2025: continuă înscrierile în prima rundă din sesiunea iulie

Festivalul „Zilele Cetății Neamț – Chemarea Cetății”, între 11 şi 13 iulie

Campanie de recrutare și atestare a asistenților personali profesioniști

Știri sugerate