Lucrările de modernizare a parcului din fața Teatrului Național continuă

Lucrările de modernizare a parcului din fața Teatrului Național „Vasile Alecsandri” Iași au fost reluate și continuă în ritm susținut, anunță municipalitatea.

Astfel, investiția continuă în etape și începe să prindă contur. Vestigiile valoroase sunt conservate și protejate și vor fi puse în valoare, mai susțin reprezentanții Primăriei Iași.

Cea mai mare parte din vegetaţia existentă, cea matură și valoroasă, se va regăsi pe acelaşi amplasament și va fi completată cu noi spații verzi, dotate cu sisteme automate de irigare.  

Proiectul constă în amenajarea, sistematizarea și refuncționalizarea zonei parcului ca un spațiu cultural, cu elemente de mobilier urban și elemente noi și atractive, precum teatru de vară în aer liber, foișor, panou pentru expoziții, fântână interactivă, fântâni cu cascadă, fântâni de apă potabilă sau gradenă circulară. Totodată, proiectul prevede amenajarea de spații verzi, alei pietonale și sistem de iluminat modern.

Terenul amenajat are o suprafață de circa 9.700 de metri pătrați, din care spațiile verzi vor reprezenta peste 7.000 de metri pătrați.

Sursa Foto: Primăria Municipiului Iași

Citește și: https://vivafm.ro/stire/2025/02/11/iasi-iluminat-rosu-ziua-europeana-112/

Citește și: https://vivafm.ro/stire/2025/02/07/tezaurul-cucuteni-baiceni/

Distribuie

Din aceeși categorie

Anunț privind începerea proiectului cu titlul ”DIGITALIZAREA ACTIVITĂȚII FIRMEI GLOBAL RADIO SRL”

A fost inaugurat Mall Moldova, cel mai mare mall din afara Bucureștiului

GENERAȚIA VIITORULUI: FESTIVITATEA DE PREMIERE A OLIMPIADEI NAȚIONALE DE INFORMATICĂ 

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, s-a întâlnit cu directorii școlilor din Botoșani

Știri sugerate