Noi demersuri pentru reabilitarea fostei tabere de la Ciric

Roxana Necula, viceprimarul Iașui a anunțat pe 4 februarie, pe pagina ei de Facebook, că are planuri pentru construirea unui nou parc, pe locul fostei tabere abandonate de la Ciric.

În cadrul unei vizite la București, Roxana Necula și deputatul Bogdan Cojocaru au discutat cu oficialități de la Guvern despre proiectul parcului de la Ciric. La întâlnire au participat Bogdan Constantin Matei, președintele Agenției Naționale pentru Sport, și Mihai Alexandru Ghigiu, președintele Comisiei pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport.

Autoritățile consideră că zona taberei are un potențial uriaș. În acest moment, terenul este într-o stare deplorabilă. Parcul ar urma să fie un loc de relaxare aproape de oraș, dar și ferit de agitația urbană. 

„Situația juridică încâlcită a terenului și birocrația de drum lung sunt două dintre obstacole, dar cu puțină insistență, pot fi identificate și soluțiile legale necesare. Primăria Iași are toată deschiderea să preia vechea tabără, să investească în reabilitarea zonei și să o redea ieșenilor într-o formulă nouă, potrivită pentru relaxare în aer liber” declară în postare Roxana Necula.

Tabăra școlară de la Ciric aparține Agenției Naționale pentru Sport. Aceasta s-a transformat în adăpost pentru câini și oameni ai străzii odată cu închiderea ei. Aceasta nu a mai fost folosită de mai bine de două decenii. Primăria Iași are proiectul reabilitării taberei pe listă încă din 2020.

Citește și: https://vivafm.ro/stire/2025/02/05/zeci-de-amenzi-pentru-pietonii-ieseni/

Citește și: https://vivafm.ro/stire/2025/02/05/ctp-a-introdus-o-cursa-speciala/

Vizitează și: https://www.facebook.com/vivafmiasi

Distribuie

Din aceeși categorie

Anunț privind începerea proiectului cu titlul ”DIGITALIZAREA ACTIVITĂȚII FIRMEI GLOBAL RADIO SRL”

A fost inaugurat Mall Moldova, cel mai mare mall din afara Bucureștiului

GENERAȚIA VIITORULUI: FESTIVITATEA DE PREMIERE A OLIMPIADEI NAȚIONALE DE INFORMATICĂ 

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, s-a întâlnit cu directorii școlilor din Botoșani

Știri sugerate